Scuze că m-am recăsătorit cu tine nebliblic…

De mult timp auzisem de divorţuri în cadrul creştinilor – aşa cum am menţionat în alte postări din acest blog, atunci când fac referire la creştini ca persoane, mă refer în mod absolut strict la cei care au o relaţie personală cu Domnul Isus Hristos, nu doar sunt simpli frecventatori ai vreunei biserici (oricare ar fi numele ei). Divorţul este un cuvânt care pe mine mă deranjează de multă vreme, am şi scris o dizertaţie în acest sens, urmează să o revizuiesc şi să o fac publică la timpul potrivit (se numeşte “Divorţul şi recăsătorirea în lumina Sfintelor Scripturi”).

Astăzi, în timp ce citeam din cadrul presei internaţionale creştine, am ajuns cu ochii la tot felul de lucruri care se întâmplă între pocăiţi. Ba citesc despre cazuri de implicare sexuală a persoanelor din poziţii înalte din diferite organizaţii creştine, ba divorţuri, ba alte lucruri imorale care încep să fie strigătoare la cer, dacă nu chiar super şocante.

“Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.”
(2 Timotei 3:1-5)

Mulţi iau acest pasaj din Scriptură ca referindu-se la cei din afara bisericii, cei din lume. Era bine să fie aşa. Era optim. Cruda realitate este că… aceste lucruri se întâmplă acum şi în biserică. De parcă nu ar fi fost destul că auzim zilnic la ştiri de războaie, de crime, de accidente de tot felul, de vrute şi nevrute. Deja mă iau fiorii numai când mă gândesc de ce suntem noi, oamenii, în stare. Şi totul se trage, de fapt, de la ceea ce s-a întâmplat, cu mulţi ani în urmă, în Eden. Primul cuplu a divorţat de Dumnezeu prin neascultare.

Istoria omenirii întregi a dovedit, şi dovedeşte în continuare că omul a rămas pasiv la relaţia sa cu Dumnezeu, Creatorul său. Omul se recăsătorise cu firea lui păcătoasă, şi asta îi făcea bine — îi masca şi ascundea dorinţa după spiritual, dorinţa după a fi cu Cel care l-a creat. Îi producea o stare de gâdilare plăcută, un extaz care pe mulţi i-a depărtat mai apoi nu doar de Dumnezeu, dar şi de familie, de copii, de căminul la care au lucrat atâţia ani să-l formeze.

Liberalismul religios a început de ceva vreme să pună piciorul în pragul multor biserici creştine şi face multe ravagii. Prima dată când am auzit că un amic de al meu a divorţat de cea care îi era soţie am rămas şocat. Şocul îl mai am şi acum. Amândoi slujeau în cadrul bisericii. Amândoi erau creştini maturi şi aveau 2 copii. Nu am aflat toată povestea, doar mi-a spus amicul meu că divorţase de nevasta-sa… pentru că ea îl numea în diferite feluri. Abuz verbal. Nu am avut ocazia să vorbesc cu ea să ascult şi povestea ei, dar sunt sigur că şi el avea ceva bube pe undea. Cel puţin când l-am întâlnit eu… îi cam fugeau ochii după fete. Şi el era lider de închinare la o biserică. Era nevoia lui de bază să aibă altă femeie lângă el… care să-i facă lui toate plăcerile.

Continua aici…
Sursa, crestinismtrait.blogspot.com

Bisericata.com – pasim dincolo de cuvinte