Moş Leonte scrie din nou
November 12, 2009 by Cosmin Pascu
Filed under Bloguri, De la cititori, Informatie
M-a ajuns bătrâneţea ori eu am ajuns-o pe ea, până la moarte mă voi hotărî care pe care. Nu ştiu nici dacă mai bătrână-mi este mintea ori trupul şi-a lăsat mintea-n urmă-i. Şi dacă-s bătrân şi am dreptate, n-am dreptate pentru că-s bătrân: asta s-o ştie toţi tinerii. Le-aş spune cum am trăit şi cum aş mai trăi dacă mi s-ar spune “înc-o dată”: răsari. Dar ştiu că nu eu voi fi cel care voi răsări. Am păstrat credinţa străbunilor mei şi totuşi credinţa mea nu-i adevărată pentru c-a fost şi-a lor, mai bine aş spune că a fost şi a lor pentru că a fost adevărată. Apoi dragii mei, n-am deloc încredere în această credinţă, am încredere în ceea la ce se referă această credinţă. O bună parte din poporul în care m-am născut şi-am pătimit se laudă cu această credinţă: şi rău fac cu toţii! Exact la fel s-ar putea lăuda, în loc că au femei frumoase, cu faptul că au văz să le vadă. Credinţa-i a mea, e la mine pe când Cel în care cred: sunt eu al Lui. Apoi, dac-aş fi avut femeie, nu i-aş fi luat flori pentru că bărbaţii iau flori femeilor ori pentru că bărbaţii din filme iau flori femeilor: i-aş fi luat flori pentru că-i plac. Aş fi căutat să fac toată plăcerea ei bună, ca ea să-şi găsească plăcerea în mine. Şi aş fi fost cel mai gelos dacă şi-ar fi găsit plăcerea nu în mine, dar în alţii. Iar dacă înţelegeţi ce îndrugă un moşneag cu graiul greu, nu vă uitaţi la înţelegerea voastră, dar la ceea ce aţi înţeles. Multe bucurii ne mai răpeşte această autoexaminare inutilă, cum spunea unul mai înţelept decât mine: dacă mă voi gândi la văz în timp ce privesc marea, cine se va mai gândi la mare? Dacă veţi medita la credinţă în timp ce credeţi în Cel Mare, cine-l va mai contempla pe El?
Nu trebuie să fii mare istoric să-ţi dai seama că dezbinările dintre voi vin din faptul că vă priviţi credinţa prea mult. Spuneţi despre “credinţă” că este dreaptă, ba mai mult, o examinaţi atât de profund încât aţi ajuns la concluzia că vecinul nu are tocmai această “dreaptă credinţă”. Eu, om bătrân, nu vreau să vă suspend discernământul în ce priveşte credinţele, dar vreau să vă arăt că sunteţi nişte pierde vară dacă nu băgaţi de seamă mai degrabă că: El este cel drept. Nesăbuiţilor, credinţa voastră-i strâmbă pe lângă cât e El de drept. Când un om ori un popor ajunge să fie mai impresionat de graţioasa mişcare a mâinii care scoate un plic căptuşit de bani şi-i dăruieşte unui nevoiaş decât de gestul în sine de a-l ajuta pe cel nevoiaş, când un om ori un popor ajunge să fie mai impresionat de casa în care a stat mama sa decât de propria sa mamă, spun răspicat: au aruncat miezul şi-au mâncat coaja.
Eu mă duc, nu privesc la drum nici la sicriu. Nu voi fi impresionat nici de lacrimile voastre, nici de mine-n drumul meu, ci de El: Premiul meu.
