“Naţionalismul românesc diferă net de cel german sau francez. Şi e bine că-i aşa. E o chestie de apărare identitară. România este atacată în fondul ei sufletesc. Toate minimalizările astea ale rolului României în lume sunt făcute ca să ne rănească. În definitiv, ce exemplu mai clar de multiculturalism decât “Take, Ianke şi Cadâr” se poate oferi Europei? Şi e natural, nu forţat de politici. Cele mai grave suferinţe să ştiţi că sunt cele psihice. Iar poporul român este atacat în sufletul lui. Se produce o degenerare la nivelul populaţiei. De aici şi unda de şoc a trezirii ei. Pe vremuri de criză, poporul ori dispare, ori se căleşte. Până la urmă, oamenii vin la conferinţele mele ca să se refacă sufleteşte. Vin mii de oameni să le vorbesc despre demnitate. De la Eliade, Vulcănescu şi Cioran, n-a mai existat preocuparea de e vorbi despre rolul României în lume. Încrec s-o fac eu acum, cu modestele mele puteri. Pentru că vocea României în lume a dispărut. Am fost băgaţi cu forţa într-un salon, de parcă am suferi de o boală contagioasă. Nici măcar rudele nu vin să ne vadă. Ni s-a impus comunismul cu forţa, ni s-a impus o gardă de intelecuali trădători. Această intelectualitate care ne-a creat un spaţiu dilematic a făcut ca tineretul să nu aibă unde să se întoarcă.”

Rugaciunea incepe cu fiecare crestin

Esti informat? Acum roaga-te impreuna cu noi

Bisericata.com – ne rugam pentru tarile persecutate…

Culegem, strangem, dar n-avem
Donam, jertfim si tot pierdem
Si unii spun ca suntem buni…
Nebuni…

Continua pe blogul Simplul Gand 

Costul uceniciei o ’citesc’ săptămânal în variantă audio, în drum spre şcoală. Prin metoda asta de lectură perpetuă pare-se că mă aseamăn cu Tim Keller (onoare mare), pastorul renumitei biserici prezbiteriene Redeemer din inima New York-ului, care, întrebat într-un interviu de câte ori a citit “The Lord of the Rings” a răspuns, sprea mirarea celui care îl intervieva, că nu a încetat niciodată să o citească.  E mereu adâncit în lumea fantastică imaginată de Tolkien. Tot aşa nici eu nu mă pot sătura de gândurile miezoase, mustind a provocare sănătoasă dinCostul uceniciei. Articolul de mai jos este doar o încercare modestă de a-l recomanda pe Bonhoeffer ca o importantă sursă de inspiraţie pentru orice creştin care vrea să ia în serios deopotrivă harul lui Dumnezeu şi chemarea lui Cristos la ucenicie radicală.

Bonhoeffer – un ucenic radical al lui Cristos

Dietrich Bonhoeffer (1906-1945). Pentru prea mulţi, un nume necunoscut. Pentru biserica evanghelică din România, aminteşte de proprii ei martiri - fraţii ce au plătit preţul ascultării de Cristos cu ani grei de detenţie şi chiar cu propria viaţă în timpul regimului comunist.

Se numără printre cei mai marcanţi gânditori creştini ai secolului XX. A lăsat în urma sa o moştenire inestimabilă deopotrivă prin scrierile sale, dar mai ales prin traiectoria propriei sale vieţi de doar 39 de ani. Teolog, pastor, martir, Bonhoeffer este o sursă de inspiraţie pentru toţi creştinii ce au înţeles deopotrivă gratuitatea harului lui Dumnezeu manifestat în Cristos, dar şi seriozitatea, chiar severitatea urmării lui Cristos printr-o viaţă de ucenicie radicală.

Provine dintr-o familie aleasă, cu rădăcini adânc înfipte în solul cultural al Germaniei. Are parte de o educaţie solidă. Îşi obţine doctoratul în teologie la doar 21 de ani la Universitatea din Berlin, într-unul dintre cele mai importante centre ale gândirii teologice ale sec. XX. Deşi i se arăta în faţă o strălucită carieră academică, dat fiind intelectul său deosebit de ascuţit, Bonhoeffer alege să îşi asume vocaţia fundamentală de a sluji cu smerenie credincioşii înfometaţi după adevărul Scripturilor şi de a întări mărturia Bisericii. De la arida metoda istorico-critică a spaţiului academic trece înspre o abordare devoţională, meditativă a Bibliei, căutând să audă glasul lui Dumnezeu adresându-i-se personal, ca mai apoi să-l răspândească celorlalţi. Îşi surprinde studenţii şi colegii scăldaţi în apele reci ale teologiei liberale, vorbind nu de puţine ori despre ’viaţa împreună’ ca Biserică a lui Cristos, despre ascultare şi ucenicie – mai ales despre acestea – şi despre rugăciune ca mijloc vital de înnoire şi întreţinere a vieţii spirituale.

Bonhoeffer ilustrează creştinismul proactiv, racordat la realităţile istorice, dedicat unei ascultări active, sacrificiale, curajoase de Dumnezeu. Lupta sa e împotriva pervertirii binelui prin înfăţişarea răului ca lumină, caritate, necesitate istorică sau dreptate socială, împotriva desfiinţării înseşi Evangheliei lui Isus Cristos prin atacul frontal asupra evreilor, dar mai ales prin înlăturarea Crucii din mesajul bisericii.

Prin întreaga sa viaţă, Bonhoeffer ne arată că urmarea lui Cristos nu poate avea loc în sfera îngustă a unei pietăţi personale separate de concreteţea lumii. Urmarea lui Cristos, ucenicia este un demers concret, de ascultare activă în miezul realităţii, oricât de încurcată şi tulbure ar fi ea. Ea presupune o disponibilitate totală faţă de voia lui Dumnezeu, indiferent de costul ascultării. Pentru el personal, ascultarea a însemnat implicarea în felurite demersuri de împiedicare a imixtiunii naziştilor în biserica luterană, dar în special a discriminării severe a evreilor. Când biserica luterană germană a cedat presiunilor naziste, Bonhoeffer a fost cel mai activ în a denunţa compromisul şi pactul cu diavolul nazist.

A pus bazele Bisericii Mărturisitoare, separate de Creştinii Germani anexaţi deja ideologic, în interiorul căreia a desfăşurat o serie de programe de educare biblică şi teologică. A fondat un seminar informal (Finkenwalde) pentru a ucenicii cât mai mulţi tineri şi a-i pregăti pentru lucrare în vremuri cât se poate de tulburi. A fost un important mentor al creştinilor şi Bisericii Mărturisitoare ce nu au vrut să recurgă la compromis, încurajându-i pe tot timpul rezistenţei şi învăţându-i mesajul radical al Evangheliei harului costisitor, căruia nu i se poate răspunde altcumva decât prin ascultare totală.

Continua pe blogul lui Natan Mladin

Rusul spune că a angajat deja 100 de oameni de ştiinţă care îl vor ajuta să-şi ducă proiectul la îndeplinire.

„Acest proiect deschide calea către nemurire. Oamenii nu vor să moară. Sunt conştient că este o provocare imensă pentru oamenii de ştiinţă. Dar cred cu tărie că putem transforma acest proiect în realitate”.

Itskov speră să poată transfera creierul uman în roboţi prin intermediul unei intervenţii chirurgicale.

„Următoarea provocare pentru lumea ştiinţifică va fi să creeze un nou trup pentru creierul uman. (…) A treia etapă va consta în crearea unui creier uman artificial, un mediu cumputerizat în care creierul uman va putea fi „uploadat” ”, a mai spus rusul, citat de Daily Mail.

Sursa, antena3.ro

Continua pe jurnalul.ro